Pandemia de COVID-19 a fost o oportunitate pentru un inventator buzoian, care a pus bazele unei afaceri cu purificatoare de aer, în urmă cu 20 de ani. De la acel moment, produsele sale au ajuns să se vândă în toată lumea, iar odată cu răspândirea noului coronavirus, care a dus la creșterea cererii, cifra de afaceri este estimată să ajungă de la un milion la 1,5 milioane de euro.
Povestea Salin, o afacere 100% românească, a început în 1995, când chimistul și inventatorul buzoian Constantin Pascu, inspirat de structurile calcaroase similare cu cele din Pamukkale, Turcia, dar și de carstul de sare de la Meledic, a început să realizeze fântâni saline și piese decorative din sare.
Inițial era doar un hobby, dar în urma reacțiilor pozitive ale celor care au încercat aparatele, s-a mobilizat și, după multe eforturi, a reușit să atragă o investiție și să înființeze o firmă, Tehno Bionic, și să constuiască ulterior o fabrică în care produce în prezent aparatele ambientale și medicale pe bază de microparticule de aer salin care au cucerit utilizatorii de pe mai multe continente.
Pe fondul pandemiei, ȋn ultimele șase luni, cererea pentru dispozitivele Salin s-a triplat, având în vedere că aparatele sunt brevetate și medaliate pentru că susțin și tratează infecțiile respiratorii. Dacă anul trecut cifra de afaceri a fost de 1 milion de euro, ȋn 2020, Constantin Pascu, estimează că va depăși 1,5 milioane euro, au transmis reprezentanții companiei.
Având ȋn vedere majorarea semnificativă a cererii, producția de aparate a crescut de la 4.000 la 8.000 de produse în fiecare lună. Inventatorul aparatelor, Constantin Pascu, spune că va extinde linia de producție până la 10.000 de bucăți, până la sfârșitul anului.
„Vânzările Salin s-au dezvoltat treptat, ȋn ultimele două decenii. Datorită cererii masive din ultimele luni, am dublat capacitatea de producție și vom continua să o creștem, până la final de an. Ȋn funcție de evoluția pieței, vom vedea anul viitor dacă rămânem la 10.000 de aparate pe lună sau mergem chiar mai departe”, a declarat Constantin Pascu.
Produsele Salin au ajuns să fie mai mai populare ȋn afara României decât ȋn țară. Aproape 80% din cifra de afaceri a companiei provine din exporturi ȋn state precum Marea Britanie, Irlanda, Australia, SUA, Germania, Cehia, Ungaria, Israel, Japonia și nu numai. Majoritatea vânzărilor sunt online, dar firma are și distribuitori ȋn străinătate.
„Cei mai mulți agenți au ȋnceput colaborarea cu Salin după ce au testat aparatele pentru diverse probleme de sănătate și au avut rezultate mai bune decât se așteptau. Pentru că ȋn țările lor nu există astfel de soluții, s-au gândit să facă și un mic business din vânzarea produselor. Am pornit cu două modele de aparate de salinizare ambientală a aerului – un model mai mic, denumit Salin S2 și un model mai mare, Salin Plus. Datorită tehnologiei de recristalizare controlată folosite, filtrele saline ale acestor aparate generează o cantitate mare de aerosoli de sare. În timp, gama de produse s-a îmbogățit cu inhalatorul medical SaltMed și inhalatorul individual Insalin. Tehnologia utilizată este ușor diferită de a aparatelor ambientale pentru a asigura o emisie mai mare și concentrată de particule, lucru necesar datorită modului de utilizare ca inhalatoare”, a completat Constantin Pascu.
Chimistul și inventatorul Constantin Pascu este absolvent al Facultății de Chimie din București, realizator al mai multor invenții brevetate, unele și la nivel internațional, câteva dintre ele medaliate și aplicate la nivel industrial.
Aparatele Salin, produse la Mierea, în Buzău, au la bază o tehnică inovatoare prin care microparticulele de sare sunt eliberate în încăpere, reproducând aerul ce se regăsește în salinele tradiționale. Efectele aparatelor Salin sunt resimţite asupra stării generale de sănătate, fiind recomandate persoanelor cu imunitate scăzută şi predispoziţie pentru îmbolnăviri, în special copii sau bătrâni. Au fost obținute rezultate foarte bune în tratamentul complementar al diverselor afecțiuni ale aparatului respirator, precum astmul bronşic, bronşitele astmatiforme, rinitele, sinuzitele, laringitele, alergiile respiratorii, sechelele TBC, insuficiențele respiratorii pe fond cardiac sau tiroidian, problemele respiratorii apărute pe un fond imunitar scăzut.
Constantin Pascu își amintește momentele începutul afacerii Tehno Bionic și toate provocările pe care le-a depășit pentru a ajunge în această etapă de dezvoltare. „Pentru a verifica efectul observat în experimentele mele, am construit câteva aparate, realizate din carcase de tablă, ventilatoare de baie și plăcuțe pe care sarea să poată fi cristalizată controlat, pe care le-am oferit unor cunoștințe, pentru a le testa. Am căutat zece persoane cu probleme respiratorii semnificative și le-am dat aparatele. Rezultatele au venit imediat, pentru că au realizat diferențe consistente în privința stării de sănătate și au remarcat o stare de bine. Cu aceste prime rezultate am reușit, după multe încercări, să atrag o investiție de 5000 de euro și am înființat o firmă în martie 2000”, a povestit Constantin Pascu, inventatorul dispozitivelor Salin.
În 2002, Constantin Pascu a construit la Mierea, județul Buzău, fabrica dedicată producerii aparatelor Salin, care sunt brevetate, medaliate și premiate în cadrul a numeroase congrese și saloane internaționale de inventică, precum Congresul de la Bruxelles sau Congresul de la Geneva. De asemenea, dispozitivele Salin au unele dintre cele mai exigente certificări medicale: certificate medicale CE clasa 1, pentru tot spațiul UE, iar inhalatorul SaltMed este certificat medical CE clasa II-a, de Bureau Veritas din Italia. Constantin Pascu a fost premiat la Geneva și în calitate de coautor al filtrului de apă „Aquator”.